Conform www.media9.ro „Consiliul Local urmează să aprobe marți studiul de prefezabilitate pentru metrou. Lucrarea a fost întocmită de asocierea SWS Engineering, Systra, Metrans Engineering, împreună cu subcontractori care s-au ocupat de studiile topografice, urbanistice, geotehnice și arheologice. Documentul urmează să fie aprobat, săptămâna viitoare, și de Consiliul Local Florești, pentru ca apoi să intre pe ordinea de zi a guvernului.„
Aceiași sursă precizează faptul că prima estimare a costului se ridică la 986 de milioane de euro, urmând ca finalizarea proiectului să dureze 10 ani și 8 luni. Viitorul tren urban va avea 14 stații și va putea transporta 11.400 de pasageri pe oră pe sens, iar lungimea totală a traseului va fi de 14,4 km, din care 10,33 km în zona urbană a municipiului Cluj-Napoca și 4,07 km pe teritoriul comunei Florești.