Din cauza faptului că un angajat din cadrul Direcției Fond Funciar a fost diagnosticat ca având infecție cu COVID 19, primarul comunei a anunțat că instituția pe care o reprezintă își va suspenda temporar activitatea pentru dezinfecție, atât cu publicul cât și din punct de vedere administrativ.
Totodată, acesta anunță un set de reguli noi în ceea ce privește programul cu publicul. Dintre acestea, Bogdan Pivariu anunță faptul că la caserie va avea acces câte o singură persoană, iar pentru registratură va fi desemnat un angajat care va prelua documentele din exteriorul instituției.
Aceste măsuri se vor aplica pentru următoarele două săptămâni.
„Primaria Floresti a suspendat temporar activitatea pentru efectuarea de urgenta a unei actiuni de dezinfectie, dupa informarea primita privind testul pozitiv pt Covid 19 al unui salariat. (persoana in cauza nu s-a aflat la serviciu in ultimele sapte zile).
Sanatatea noastra, a tuturor, este principala mea preocupare, in special in perioada dificila pe care o traversam.
Astfel, in urma informarii primite in aceasta dimineata referitor la rezultatul pozitiv pt Covid19 in cazul unui angajat al Primariei Floresti, am decis de urgenta suspendarea temporara a oricarei activitari in cadrul institutiei (atat cu publicul cat si cu functionarii primariei) si realizarea unei actiuni de dezinfectie a tuturor spatiilor.
De asemenea, pentru ca activitatea sa fie afectata cat mai putin am decis si unele modificari privind accesul cetatenilor in incinta cladirii.
- Pentru casierie accesul se va face separat si cate o singura persoana, cu respectarea tuturor masurilor de protectie,
- Pentru depunere de acte la Registratura, va fi desemnat un functionar ce va prelua toate documentele si le va procesa, dupa care le va inmana persoanelor in afara cladirii,
- Pentru Evidenta Persoanelor, circuit de acces separat, o singura persoana sau doua dupa caz, in functie de situatia legala.
Aceste modificari vor fi valabile pentru urmatoarele doua saptamani, in functie de evolutia situatiei.
Vreau sa fac un apel catre toti cei care au de rezolvat chestiuni legate de administratia publica sa apeleze, in masura posibilitatilor la mijloacele online, de lucru la distanta, sa respecte restrictiile impuse pentru a trece in siguranta peste aceasta situatie.
Va multumesc pentru toata intelegerea si seriozitatea de care dati dovada.” a transmis Primarul comunei Florești prin intermediul paginii sale de socializare.