Polițiștii Secției 6 de Poliție Rurală Florești au prins azi-noapte un conducător auto care consumase băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan. Acesta a fost prins pe strada Cetății din comuna Florești în jurul orei 00:00.
În urma testării cu aparatul etilotest a reieșit o valoare de 0,65 g/l de alcool pur în aerul expirat, totodată conducătorul auto a fost dus la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice.
”La data de 10 noiembrie a.c., în jurul orei 00.00, polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Florești au depistat un conducător auto de 48 de ani, din municipiul Cluj-Napoca, care se deplasa pe strada Cetății din comuna Florești, aflându-se sub influența alcoolului”, informează IPJ Cluj.
Bărbatul este cercetat penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.