Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației a transmis un comunicat prin care Studiul de Prefezabilitate pentru obiectivul de investiţii „Tren metropolitan Gilău – Floreşti – Cluj-Napoca – Baciu – Apahida – Jucu – Bonţida – etapa I a sistemului de transport metropolitan rapid Cluj magistrala I de metrou şi tren metropolitan, inclusiv legătura dintre acestea (componenta 1, magistrala I de metrou) ” îndeplineşte condiţiile de aprobare, având Avizul nr. 94/103/10.11.2020, emis de ordonatorul principal de credite (Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor) cu privire la necesitatea şi oportunitatea efectuării cheltuielilor.

Membrii Consiliului consideră că, la această fază de elaborare a documentaţiei tehnico-economice (studiu de prefezabilitate), Avizul nr.94/103/10.11.2020 este suficient pentru promovarea Hotărârii de Guvern de aprobare a Notei de fundamentare privind necesitatea şi oportunitatea efectuării cheltuielilor aferente proiectului de investiţii.

Investiţia, în valoare totală estimată de 5.669.949.835 lei, va fi finanţată din fonduri europene nerambursabile, prin Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM) 2014-2020, fonduri europene nerambursabile şi rambursabile prin Planul Naţional de Relansare şi Rezilienţă (PNRR) 2021-2027, de la bugetul de stat prin bugetul de credite al Ministerului Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor (MTIC), precum şi din alocaţii de la bugetul local, prin UAT municipiul Cluj-Napoca şi UAT comuna Floreşti şi alte surse legal constituite; obiectivul va avea o lungime de 14,40 km şi 14 staţii”, au transmis cei de la Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *