Emil Boc dorește un pact cu primarii din zona metropolitană a municipiului Cluj-Napoca pentru a diminua efectele haosului urbanistic, argumentând că este nevoie de niște condiții minimale pentru locuit.
„Toate proiectele noastre le vom gândi integrat. La masă vom discuta necesarul de şcoli, creşe, grădiniţe. În al doilea rând ne uităm la centura metropolitană, etapa următoare este trenul metropolitan. Cu Floreşti, Baciu şi Apahida discutăm unde e viitoare zonă de dezvoltare, unde sunt locurile pentru investiţii.
Noi facem în Sopor, dar voi unde faceţi să fie calitate a vieţii? Trebuie corectat ceea ce s-a făcut greşit şi să se limiteze în zona metropolitană – cum facem noi la Cluj – doar cu accesul pe asfalt, cu şcoală, creşă, grădiniţă, parc.
Vreau să înţelegeţi că viziunea pe care o avem pentru Sopor să o impunem şi în zona metropolitană, să fie calitate, să nu se construiască haotic, să se construiască doar pe baza aceloraşi reguli. Voi propune să semnăm un pact de calitate a vieţii în materie de urbanism, în care nimeni să nu iasă din regulile respective.
Evităm construirea de blocuri, care să nu aibă calitatea vieţii necesară. Este primul meu obiectiv: să nu distrugem calitatea vieţii. Eu nu am competenţă peste limitele municipiului, dar nu mă împiedică nimeni să vorbesc cu primarii, indiferent de culoarea politică”, a declarat Boc, la într-o emisiune difuzată la un post de radio local.