Cunoaștem cu toții faptul ca multe străzi din comuna Florești sunt neasfaltate. Motivul pentru care aceste drumuri lăturalnice sunt într-o stare proastă este că acele străduțe sunt private. Astfel, Primăria nu poate să le modernizeze.

În sedința de Consiliu Local de astăzi, 26 februarie, s-a luat decizia ca două străzi (strada Profesor Vasile Mărginean și strada Alexandru cel Mare) să fie preluate de către Primăria Florești, urmând ca acestea să fie înscrise în cartea funciară și introduse în domeniul public al comunei Florești.

Deși rezultatele nu vor apărea peste noapte, fiind nevoie de bugetare pentru modernizarea acestor străzi, totuși prin reglementarea situației juridice se face un pas important spre modernizarea localității.

Nu discutăm în acest moment despre un proiect de modernizare al drumului, discutăm despre situația juridică care să permită execuția unui proiect de modernizare pe acele străzi. Pasul în care intrăm este de normalitate, iar în momentul în care vom avea buget, pe care trebuie întâi să-l votăm, vom putea discuta despre un orizont de timp în modernizarea acelor drumuri. În momentul de față, am identificat problemele, am găsit soluțiile pentru toate aceste drumuri vicinale deschise, tocmai pentru a putea moderniza aceste drumuri și locuitorii din acele zone să fie deserviți în condiții normale.”, transmite Bogdan Pivariu.

Strada Profesor Vasile Mărginean: Conform raportului de specialitate referitor la proiectul de hotărâre cu privire la înființarea unui drum vicinal în zona Răzoare, administrația floreșteană propune următoarele: lungimea drumului să fie de aproximativ 1.000, iar lățimea între 5 (aprox. 400 m) și 12 metri (aprox. 600 m). Traseul se află exclusiv pe raza UAT Florești, iar drumul va asigura accesul public la toate imobilele și/sau construcțiile din zona respectivă.

Strada Alexandru cel Mare: Administrația publică locală din Florești propune înființarea unui drum de acces la strada Alexandru cel Mare cu următoarele caracteristici: Lungimea drumului de aproximativ 150 m, iar lățimea să fie de minim 7 metri; Traseul se află exclusiv pe raza UAT Florești, iar drumul va asigura accesul public la aproximativ 32 de parcele de teren, respectiv 19 construcții din zona de intravilan aferent străzii Alexandru cel Mare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *