Consiliul Județean Cluj a anunțat faptul că s-a obținut autorizația de construire a Spitalului Pediatric Monobloc din Cluj-Napoca, urmând a se demara procedurile pentru licitația de execuție a lucrărilor.
“Astăzi a fost emisă autorizația de construire pentru Spitalul Pediatric Monobloc de la Cluj.
Acest proiect important avansează rapid, dorința noastră fiind aceea de a demara, în cel mai scurt timp, licitația de execuție a lucrărilor.
Potrivit autorizației, durata maximă de execuție a lucrărilor de construire este de 60 de luni, calculată de la data emiterii ordinului de începere a lucrărilor.
Investiția are o valoare totală de peste 400 de milioane de euro.
Primul spital pediatric în sistem integrat construit de la 0, după Revoluție, de către o autoritate publică, va fi edificat pe un teren de cca. 17 hectare, în cartierul clujean Borhanci și va dispune de 515 paturi pentru spitalizare continuă, 30 de paturi aferente serviciului ATI și 51 de paturi pentru spitalizarea de zi.”, potrivit Consiliului Județean Cluj