În cursul nopții, in jurul orei 2, a ars o copertină de aproximativ 80 de metri pătrați din curtea unei case din Luna de Sus.
Intervenția pompierilor a fost una dificilă, aceștia luptându-se cu incendiul mai bine de două ore.
“Pompierii din cadrul Punctului de Lucru Florești, a Detașamentului 2 Cluj Napoca și a Gărzii de Intervenție Gilău au intervenit în cursul nopții trecute pentru a stinge flăcările care au cuprins o copertină dintr-o gospodărie situată în localitatea Luna de Sus, comuna Florești.
Apelul de urgență a venit în jurul orei 2:20, iar pentru stingerea incendiului au fost dislocate trei autospeciale de stins incendii și preventiv, un echipaj SMURD. La fața locului au găsit o copertina cu o suprafață de aproximativ 80mp cuprinsă în întregime de flăcări, care se extinseseră la gardul unui depozit de materiale din apropiere, precum și la o stivă de paleți încărcați cu cărămizi din curtea acestuia.
Operațiunile de intervenție au durat mai bine de două ore, fiind împiedicată propagarea incendiului mai departe de limitele în care au fost găsite.”, a transmis ISU Cluj.
La fața locului nu s-au găsit victime, urmând a se face investigații cu privire la cauza incendiului.